A plagiat sau nu a plagiat Lucian Bode? Este o întrebare la care Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) a dat două răspunsuri radical diferite, în decurs de mai puțin de două luni. În prima analiză, publicată pe 28 octombrie 2022, Comisia constată „o serie de abateri de la bunele norme de publicare: (1) erori de citare și (2) unele fragmente plagiate”. Nereguli minore. A doua analiză, din 10 ianuarie 2023, stabilește că „suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”. Și cere retragerea cărții publicate pe baza tezei de doctorat.
Astfel, UBB preciza, într-un interviu acordat de rectorul Daniel David edupedu.ro și asumat pe pagina sa oficială, că analiza sa din 28 octombrie 2022 respectă toate standardele și rigorile academice la zi în astfel de situații.
„Verificarea a început la solicitarea conducătorului de doctorat, prin „procedura tezelor vechi” menționată de dvs. Dar între timp au apărut sesizări concrete către Comisia de etică a UBB. Pentru că în final răspunsul instituțional trebuia să fie unul – Comisia de etică a UBB trebuia să preia oricum cazul dacă erau probleme cu „procedura tezelor vechi” – am mers pe varianta instituțională cea mai riguroasă” – poziția oficială a UBB în raport cu Hotărârea Comisiei de Etică din 28 octombrie 2022.
La acel moment, UBB preciza că teza a fost evaluată exhaustiv, așa cum se procedează în bunele practici academice internaționale. A fost evaluată cu două softuri diferite, iar rezultatele de similitudine au fost mai departe analizate de experții comisiei, astfel identificându-se probleme dincolo de cele sesizate extern. Comisia de etică a UBB și-a exprimat deschiderea pentru a analiza, pe baza de dovezi, noi sesizări cu privire la această teză și de a lua apoi decizii în consecință, au precizat oficialii UBB anul trecut.
„Nu există nici legislație, nici practici instituționale standard de reevaluare a calității/inovației științifice a unei teze de doctorat. Altfel, ajungem în situația absurdă de a avea dezbateri interminabile între specialiști (sau între specialiști și public) și/sau de a stabili prin votul majoritar al specialiștilor/ publicului (aici) de limba română dacă teza se (mai) justifică academic sau nu. Nicio universitate nu poate implementa și nu implementează un astfel de demers”, se arată în același interviu.
În același timp, Raportul Comisiei de Etică a UBB din octombrie 2022 arată că la momentul susținerii (în 2018) teza a trecut de filtrul comisiei de îndrumare, al comisiei de susținere (care a implicat și experți din alte universități de referință ale țării) și al CNATDCU (cu experți și din alte universități ale țării).
„Pentru noi acest lucru înseamnă că teza a trecut cel puțin un prag minimal al acceptabilității academice”, spune rectorul UBB.
Hotararea 7 Din 2022 a Comisiei de Etica UBB Cazul Bode EXTRASE by Gandul.info on Scribd
Universitatea Babeș-Bolyai anunța pe 24 noiembrie 2022 reanalizarea tezei de doctorat a lui Lucian Bode, precizând că vor fi cooptați și experți internaționali independenți.
”Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare, când există în spațiul public dovezi clare și doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală și contrară prezumției de nevinovăție, depășind și practicile academice standard.
De asemenea, pornind de la bunele practici internaționale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesați”, preciza atunci Universitatea Babeș-Bolyai.
Pe 21 decembrie 2022, rectoratul UBB îl anunța pe Lucian Bode că lucrarea sa de doctorat va fi supusă unei noi analize a Comisiei de Etică, în urma unor noi sesizări.
Comisia de Etică a UBB a luat o nouă decizie, radical diferită, după reanalizarea lucrării de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode. Potrivit Hotărârii publicată pe site-ul UBB, concluzia analizei este că „suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate. În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia ii solicită ministrului Lucian Bode corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza acesteia”. Comisia de Etică a UBB nu poate decide și sancțiuni, dar va sesiza CNATDCU și Consiliul Național de Etică a Cercetării.
Dacă după prima analiză Comisia anunța că s-au constatat “o serie de abateri de la bunele norme de publicare” și că problemele de tip plagiat reprezentau “aproximativ 2,95% din totalul cuvintelor tezei”, în a doua analiză a admis că „se confirmă” suspiciunile care indică un plagiat în proporție de 18,5% din sesizarea jurnalistei Emilia Șercan.
Estimp, ministrul Afacerilor Interne s-a adresat Justiției pe 5 ianuarie, cerând în instanță anularea hotărârii de reverificare a lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UBB, pentru suspiciuni de plagiat. Bode a prezentat pe Facebook cronologia acestei spețe și a atras atenția asupra „fracturilor logice” din demersul Comisiei de Etică a UBB.
„1. Este absolut uluitor demersul de analizare a unei lucrări redactate în 2018, folosind norme actualizate în 2020-2022. E un precedent extrem de periculos nu doar pentru lumea academică, dar și pentru principiile care guvernează statul de drept. Vorbim despre aplicarea retroactivă a unor norme, fapt care plasează sub același stigmat toate lucrările redactate înainte de 2022. Este o fractură logică și un demers absurd pe care nu îl poate accepta nimeni ca fiind valid sau legitim.
2. Metoda de citare folosită este în deplină concordanță cu standardele academice de la momentul susținerii tezei în 2018. Este o realitate pe care o voi repeta ori de câte ori va fi nevoie. Sintagma „profund viciată” e o apreciere subiectivă a Comisiei, o judecată de valoare goală de semnificație academică, cât timp normele au fost respectate.
3. În ultimii ani, teza mea de doctorat a parcurs absolut toate etapele de analiză și a trecut cu succes prin toate filtrele de verificare. Aceasta a fost verificată anti-plagiat de către Universitatea Babeș-Bolyai și de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), iar ambele instituții, în mod oficial, au certificat autenticitatea lucrării. Este o altă realitate pe care o voi aminti, public, de câte ori va fi necesar.
4. Procedural și legal, există cel puțin două probleme izbitoare:
• Conform legii, Comisia de Etică se poate pronunța doar în ceea ce privește soluționarea sesizărilor privitoare la abateri ale membrilor comunității universitare, iar eu nu sunt parte a acestei comunități, în mod evident, fapt confirmat de pct. 8 alin. (3) din Hotărârea nr. 1 din 2023 a Comisiei de Etică.
• Curtea Constituțională a clarificat inadmisibilitatea absolută a activității oricărei alte comisii de a reexamina cele stabilite de comisia de doctorat și validate de către CNATDCU. Ca atare, demersul Comisiei de Etică încalcă flagrant decizia Curții Constituționale.
Cu acțiunea pe care am deschis-o în instanță, vreau să mă asigur că legea este respectată, indiferent de cine este vorba. Este un drept, dar și o obligație pe care o am ori de câte ori se încalcă legea. Faptul că aceste atacuri concertate ale USR și ale sateliților săi asupra mea și asupra Partidului Național Liberal au devenit absurde, este evident pentru toată lumea. La fel de evidente sunt presiunile și atacurile la adresa Universității Babeș-Bolyai în toată această perioadă.
Regret faptul că Universitatea Babeș-Bolyai s-a grăbit să dea curs acestor presiuni, fără a aștepta soluția instanței de judecată. Drept urmare, voi merge înainte, în instanță, pentru că este singura cale corectă și legitimă pentru a tranșa acest caz care a depășit nu doar limitele legii, dar și ale rațiunii”, a conchis ministrul de Interne.
PRINCIPALE CONCLUZII DIN HOTĂRÂREA UBB:
Hotararea_1_2023_a_Comisiei_de_Etica by Gandul.info on Scribd